Dac-aș fi pentru o zi președinte…

Republica Moldova s-a orientat decisiv către Uniunea Europeană odată cu ceea ce a rămas în istorie cu numele de Revoluția Twitter. De atunci au trecut 5 ani. Între timp, criza din Ucraina a grăbit semnarea acordului de liber schimb al Republicii Moldova cu UE. Sunt convins că România a făcut multe pentru Republica Moldova, și va mai face, însă cred că se putea mult mai mult.

Un sondaj dat publicității în luna martie arată că doar 52% dintre cetățenii Republicii Moldova și-ar dori unirea cu România, iar 41% văd principalul avantaj al unei eventuale uniri libera circulație în Uniunea Europeană. Până la urmă la asta se rezumă totul: să fii liber sau să te simți liber. Și care ar fi cea mai la îndemână libertate, dacă nu legătura rutieră dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană?

Da, e frumos și cu declarațiile de dragoste lansate de oficialii români la adresa moldovenilor, însă cred că un lobby la UE pentru cel puțin o autostradă care să lege Chișinăul de Budapesta era mult mai util. Până la urmă de ce și-ar dori moldoveanul o apropiere de UE care este la vreo două zile distanță de condus dacă nu stă foarte mult în vamă (mă refer la acea parte a UE care are infrastructură și unde merită să încerci să începi o viață de la zero sau unde ai putea încerca să faci o viață mai bună familiei rămase acasă) și mulți nervi pierduți prin gropile de pe drumurile din România cu limită de 50 în localități, cu radare imediat după indicatorul de limitare de viteză la 30, cu căruțe și animale lăsate liber. Sau de ce și-ar dori o apropiere de o Uniune Europeană pe care e posibil să n-o cunoască? Oare nouă ne-ar mai fi dragă Uniunea Europeană dacă până să ajungem la ea ni s-ar scurge o parte din viața și așa scurtă?

La demonstrațiile de forță pe care ni le-a arătat până în prezent, știm cu certitudine că României i-ar fi luat o veșnicie să facă o autostradă care să lege Iașiul de Vama Borș prin Piatra Neamț-Târgu Mureș-Cluj Napoca. Noi suntem campioni la studii de fezabilitate la fiecare doi ani, licitații, contestarea lor, întocmirea actelor adiționare de aprobare a costurilor suplimentare neincluse la licitația inițială și apărute înainte de campania electorală, însă când vine vorba de construcția efectivă suntem la pământ. Însă în acest caz era treaba UE cu cine și cum lucrează. România trebuia doar să pună la dispoziție culoarul de trecere.

Prin construirea unei autostrăzi care să lege Chișinăul de Budapesta pe ruta Iași-Târgu Mureș-Cluj Napoca-Oradea sau de ce nu chiar Cahul-Galați-Brăila-Buzău-Ploiești-Pitești-Sibiu-Arad-Budapesta, un președinte al României sau primul ministru rămânea în istorie cu o realizare imensă pentru două țări!

Sau poate doar am eu o imaginație bogată sau sunt prea naiv!