Angajaţii RMGC au început să sape trecerile de pietoni

Un blogger pişcaurtar, din dorinţa de a răsplăti atenţia pe care i-a arătat-o Compania, a decis să facă mişto de activişti, cum ar veni, să-i troleze. A modificat câteva dintre picturile murale din oraş, transformând “Tăcerea e de aur” în “Trecerea e de aur”.
trecerea e de aur 3Nu mică îi fu mirarea când văzu a doua zi un grup de mineri din tată-n mamă şi abia apoi fiu, din Roşia Montană sau de prin împrejurimi, care sub pretextul locurilor de muncă, au început un protest spontan, cerând pornirea imediată a exploatării aurului de sub trecerile de pietoni.
“E clar ca noi suntem cei mai potriviţi pentru asta! Chiar am oferit o mostră a experienţei noaste. Mai departe puteţi vedea!” a declarat Agaftea Flurie, un şofer devenit peste noapte miner de suprafaţă.
“Nu m-ar mira să vină activiştii să declare că desenele alea au fost făcute de un copil prost crescut, care reprezintă interesele Companiei, doar să abată opinia publică de la problema reală a acestor oameni!” a declarat Aurel Goldescu, liderul minerilor de ocazie.
Întrebat la care problemă făcuse referire, acesta a răspuns că e conştient că nu-și pot muta casele pe trecerile de pietoni să poată fi despăgubiţi odată cu începerea exploatării, dar cea mai mare problemă o reprezintă noul cod rutier şi nu ştie exact cât de mare va fi amenda pentru o casă plasată pe o trecere de pietoni.